Bulgaria nu va participa la inițiativa României privind o flotă comună la Marea Neagră
16 Iunie 2016 18:00
Bulgaria respinge ideea creării unei flote la Marea Neagră în formatul propus de România, a declarat premierul Boiko Borisov, joi, la Sofia, într-o declarație de presă comună cu președintele Rosen Plevneliev și ministrul apărării, Nikolai Nencev, transmite Agerpres.


Borisov a precizat că poziția Bulgariei a fost exprimată miercuri la întâlnirea pe care a avut-o, împreună cu președintele Plevneliev, cu șeful statului român, Klaus Iohannis, aflat într-o vizită în Bulgaria.

La rândul său, președintele Plevneliev a afirmat că, în materie de apărare, Bulgaria se conformează documentelor strategice adoptate de guvern și de parlament.

Nicio inițiativă și niciun act al guvernului nu pot fi o improvizație: ele trebuie să se bazeze pe aceste documente [strategice]”, a menționat Plevneliev.

Potrivit șefului statului bulgar, aceste documente au realizat o evaluare adecvată a mediului de securitate și 'nu credem că s-a schimbat ceva'.

Rosen Plevneliev a amintit că planul de dezvoltare a forțelor armate bulgare cuprinde nouă proiecte prioritare de modernizare, care includ și achiziția a două nave de patrulare.

El a numit improvizație” orice referire la achiziția altor nave.

„Dacă nu este vorba despre planul de modernizare, nu o putem face”, a subliniat Plevneliev.

Președintele bulgar a mai arătat că partea română a venit cu o nouă inițiativă de cooperare regională de apărare maritimă.

Bulgaria o va sprijini doar într-un format NATO”, a declarat șeful statului bulgar.

El a afirmat că aceasta este o inițiativă de instruire și a cerut presei să înceteze să mai scrie despre construirea unei flote împotriva cuiva”.

„Bulgaria nu este parte a unor astfel de propuneri și idei”, a insistat el.

La rândul său, ministrul apărării, Nikolai Nencev, a afirmat că toate pozițiile Bulgariei din ultimele zile au fost coordonate cu președintele și cu premierul.

Nu a fost luat niciun angajament în afara acestui cadru”, a subliniat Nencev.

Oficialul bulgar a precizat că omologul său român, Mihnea Motoc, a prezentat ideea unei flote comune la Marea Neagră la care să participe Bulgaria, România și Turcia, față de care el și-a exprimat însă dezacordul, insistând că orice decizie trebuie luată de conducerea politică la nivelul NATO.

Potrivit premierului Borisov, nave ale NATO ar putea proteja granița maritimă bulgară doar în situația unui val puternic de migrație pe mare. El și-a exprimat totuși speranța că Bulgaria va fi capabilă să facă față singură unei astfel de provocări.

Comentarii: 0  
 
TAGURI