Marian Lupu va participa la reuniunea Internaționalei Socialiste de la New York
20 Septembrie 2016 12:32
Preşedintele Partidului Democrat din Moldova, Marian Lupu, efectuează o vizită de lucru in Statele Unite ale Americii,  unde va participa la reuniunea Internationale Socialiste, de la New York, transmite Democracy.MD.

Astfel, potrivit unui comunicat de presă al formațiunii, liderul PDM  va avea intâlniri cu lideri politici‎ mondiali, conducători ai importantelor  organizații internaționale si cu formatori de opinie pe plan mondial, sositi cu  prilejiul sesiunii Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

Marian Lupu, în calitate de vicepreședinte al Internationale Socialiste va participa la ședința Prezidiului IS și la o reuniune cu șefii de state și de guverne din lume, membri ai familiei politice socialiste.

Totodată, liderul PDM are programate mai multe întrevederi bilaterale cu lideri ai formațiunilor politice europene, demnitari de rang înalt ai statelor membre ale UE.

În cadrul întâlnirilor, Marian Lupu va vorbi despre situaţia Republicii Moldova şi progresele înregistrate pe drumul dedicat integrarii. europene. Liderul PDM va solicita partenerilor internaționali să sporeasca sprijinul pentru Republica Moldova și pentru proiectele de dezvoltare din țara noastră.

Comentarii: 0  
 
TAGURI