Ucraina: Sîntem în etapa finală a negocierilor privind demarcarea hotarului moldo-ucrainean
15 Iunie 2017 17:30
"Ucraina este interesată ca Moldova să fie un stat european", a declarat ministrul Afacerilor Externe al Ucrainei, Pavel Klimkin.În cadrul unei conferinţe de presă la Odessa, el s-a pronunţat pentru intensificarea cooperării cu Moldova, relatează Democracy.md.

„În prezent purtăm negocieri cu partea moldovenească, pentru a finaliza toate aspectele referitoare la demarcarea frontierei între ţări. Am ajuns deja la etapa coordonării ultimelor detalii. Vom coopera activ imediat ce vom încheia etapa. Consider că este foarte important să avem o nouă dinamică în cooperarea cu Moldova", a spus Klimkin.

În opinia lui, "acest lucru este foarte important pentru dezvoltarea relaţiilor economice, dar şi politice, avînd în vedere intensificarea eforturilor de propagandă ale Rusiei în Moldova".

Referindu-se la problemele în bazinul rîului Nistru, şeful diplomaţiei ucrainene a subliniat că "Nistrul trebuie nu să despartă, ci să unească".

„În acordul interguvernamental privind cooperarea în domeniul păstrării şi dezvoltării durabile a bazinului rîului Nistru, ratificat recent, sînt multe aspecte orientate spre cooperare şi în economie, şi în domeniul protecţiei mediului. La fel de important este ca apa din Nistru să fie ca şi în rîurile din ţările Uniunii Europene. Trebuie să ajungem la aceasta prin eforturi comune", a subliniat Klimkin.

Pe 7 iunie Rada Supremă a Ucrainei a ratificat Acordul semnat de Guvernele Moldovei şi Ucrainei privind cooperarea în domeniul păstrării şi dezvoltării durabile a bazinului rîului Nistru.

Frontiera Moldovei cu Ucraina are o lungime de 1222 km, dintre care 955 km reprezentă frontieră terestră, iar 267 km – frontieră fluvială. Totodată, 453 km de frontieră se află pe segmentul transnistrean, care nu este controlat de autorităţile de la Chişinău. 

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI