BNM propune introducerea monedelor în valoare de 1 și 2 lei
16 Iunie 2017 12:00
Banca Națională a propus Guvernului să fie introduse monede cu o valoare nominală de 1 și 2 lei pentru a înlocui bancnota de un leu, care are un nivel scăzut de securitate și un ciclu mic de viață.

„Dorim să modernizăm multe lucruri, printre care se regăsește și moneda națională. Am încercat să ne gîndim cît ar costa să imprimăm bancnote, iar valoare a lor nominală este mică. Astfel avem un proiect în care ne gîndim să introducem și niște monede cu valoare nominală mai mare de 1 și 2 lei, dar este la nivel de discuție”, a declarat Guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea, în cadrul emisiunii „Moldova în direct” de la postul public de televiziune. 

Totuși el menționează că există o reticență din partea Guvernului. „Am început să discutăm cu Guvernul, dar am simțit o anumită reticență. Este rolul nostru să-i convingem și să le explicăm. O vom face și cu jurnaliștii și agenții economici. Acest lucru se face fiindcă am observat că bancnotele de un leu se uzează foarte repede, ciclul lor de viață este foarte mic și nu respectă multe criterii de securitate. Pentru a emite bancnote cu un nivel mai mare de securitate, ele sînt prea ieftine ca valoare nominală pentru a face acest lucru. Una dintre soluții și din recomandările FMI pentru securitatea monedei naționale ar fi introducerea unei monede cu nominalul de un leu sau chiar de doi lei, că nici nu există astăzi o diviziune de doi lei. Este doar un proiect și dacă reușim în această vară să vedem că este unul fiabil vom merge înainte, dacă nu îl punem în hold [în așteptare],” susține Guvernatorul BNM. 

De remarcat că în prezent se află în circulație monede cu valoare nominală de 1, 5, 10, 25 și 50 de bani. 

Toate monedele moldovenești, cu excepția celei de 50 bani, sînt confecționate din aluminiu, cele de 50 bani pînă la 2 februarie 1998 la fel erau confecționate din aluminiu, după care au început să fie confecționate din oțel placat cu alamă.

Anterior au fost în circulație monede de 1 și 5 lei. Cel mai probabil, s-a renunțat la ele din cauza falsificărilor frecvente din acea perioadă.

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI