Troleibuzele fără fir vor fi scoase pe traseu deja în iunie
19 Iunie 2017 12:00
Responsabilii de la primăria Capitalei anunță că au finisat lucrările de licențiere și testare a troleibuzelor fără fir și în curînd va fi lansată o nouă rută de troleibuz care va circula pe traseul Aeroport-PMAN.

Pe 27 iunie va fi lansată o nouă rută de troleibuz în Chișinău cu nr. 30. Pe acest traseu vor circula troleibuzele fără fir care sînt testate e cîțiva ani.

„Regia Transport electric a finisat toate lucrările inclusiv și cele de certificare, licențiere și evidență în organele statale a troleibuzelor cu mers autonom în cantitate de cinci unități. Data de deschidere a rutei Aeroport-PMAN este preconizată pentru 27 iunie. Orarul de pe această rută va depinde de circulația avioanelor pe aeroport și va fi comunicată ulterior. Am efectuat toate intervențiile în sistemul informațional al troleibuzelor. Oprirea troleibuzului va fi pe str. Bănulescu Bodoni, în apropiere de monumentul lui Ștefan cel Mare, iar stația terminus va fi doar la Aeroport,” a declarat Șeful Regiei Transport Electric a Capitalei, Gheorghe Morgoci.

Astfel, troleibuzele fără fir vor circula pe ruta Str. Bănulescu Bodoni - str. Pușkin- bd. Ștefan cel Mare- Viaduct- Aeroport.

De asemenea, Primăria va decide modul în care va circula ruta de autobuz A, care circulă pe traseul s. Vatra-Aeroport.

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI