Veste bună de la Guvern! Pensii mai mari cu peste 250 de lei pentru aproximativ 65 de mii de vârstnici
11 Octombrie 2017 16:33
Pensiile pentru aproximativ 65 de mii de persoane, în special vârstnici care s-au pensionat în perioada 2009-2011, dar și pentru invalizi, vor crește cu peste 250 de lei de la 1 noiembrie. Declarația a fost făcută de către prim-ministrul Pavel Filip, în debutul ședinței de astăzi a Guvernului. Șeful executivului a explicat că este vorba despre valorizarea pensiilor, care se face cu 5 luni mai devreme decât era planificat inițial.

”Reforma sistemului de pensii aduce roade. Noi facem planificări reale, nu venim cu promisiuni care nu au acoperire financiară. Venim cu aceste majorări înainte de termen pentru că avem încasări mai mari la bugetul statului”, a precizat Pavel Filip.
”O să discutăm și despre vârsta de pensionare, când vom avea capacitatea necesară”, a mai dat asigurări șeful Guvernului. 

Astfel, de la 1 noiembrie, pensiile pentru 58 mii de vârstnici vor crește cu 17%, adică, în medie, cu 255 de lei, iar 6 mii de persoane cu nevoi speciale vor primi alocații de la stat cu 28% mai mari, ceea ce înseamnă o creștere de 274 de lei.

Comentarii: 0  
 
TAGURI