Forțele de ordine au depistat nereguli la mai mulți antreprenori din capitală
12 Octombrie 2017 09:38
La 11 octombrie 2017, în municipiul Chișinău au fost efectuate 38 de percheziții la mai mulți agenți economici, care își desfășoară activitatea în domeniul alimentației publice în parcul Ștefan cel Mare, parcul Catedralei Mitropolitană din capitală și parcul Dendrariu.  

Astfel, în urma perchezițiilor efectuate de către ofițerii Direcției Investigare Fraude Economice, și Secția Cercetare și Urmărire Penală a Direcției de Poliție Chișinău, sub conducerea oficiului principal al Procuraturii municipiului Chișinău, cu suportul angajaților Inspectoratului Fiscal, Agentiei privind Siguranța Alimentelor, Agenției privind Protecția Consumatorului, Serviciului Situații Excepționale, au fost depistate încălcări în mai multe domenii și anume: surplus/neajuns de mijloace bănești în raport cu bonurile fiscal, marfă supusă vânzării fără careva acte de proviniență, evidență dublă a contabilității, condiții antisanitare, încălcări grave de ordin antiincendiar, etc.

Totodată, au fost depistate și ridicate mijloace bănești nereflecatate în evidența contabilă în sumă de peste 600 000 lei, înscrisuri de tip ciornă, documente contabile, facturi fiscale, bonuri de consum, dispoziții de plată, ștampile, marfă fără acte de proviniență în valoare de peste 500 000 lei.

Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unei cauze penale, pornite la 3 octombrie 2017, în baza indicilor componenței de infracțiune prevăzuți de art. 241 alin. 2 (practicarea ilegală a activității de întreprinzător) si 244 alin. 2 (evaziune fiscală) Cod penal al RM.

Conform legislației în vigoare persoanele culpabile de „Evaziune fiscală” se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 5 ani.

Menționăm că, în scopul protejării consumatorilor și evitării apariției pe piața autohtonă a mărfurilor de proastă calitate, polițiștii organizează sistematic razii de profilaxie.

 

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI