Candu a prezentat oportunitățile de dezvoltare pentru mediul de afaceri
14 Noiembrie 2017 10:30
„Oamenii sunt bogăția acestei țări, iată de ce ne concentrăm pe investiții în oameni și în crearea unor noi oportunități de dezvoltare”, a declarat președintele Parlamentului Andrian Candu, astăzi la întâlnirea cu oamenii de afaceri din regiunea de Nord a țării, a relatat  Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.

Simplificarea procedurilor și excluderea interferenței statului și a funcționarilor cu mediul de afaceri este cel mai important lucru pe care îl facem, a declarat Andrian Candu. Potrivit lui, numărul organelor cu funcții de control a fost redus de la circa 58 la 18, iar controalele sunt planificate din timp și vor avea o durată mai mică și vor fi mai puțin invazive. De asemenea, a fost redus numărul actelor permisive de la 416 la 149, iar funcționarii care admit abuzuri vor fi sancționați aspru. Conform calculelor provizorii, modificările aprobate ar permite sectorului privat să economisească anual circa 43.6 milioane de lei, doar din efortul administrativ, iar sectorului public – 18.4 milioane de lei.

O altă prioritate a guvernării este decriminalizarea infracțiunilor economice și reducerea constrângerilor și riscurilor nejustificate pentru agenții economici. Potrivit lui Andrian Candu, întemnițarea businessmenilor duce cel mai des la închiderea afacerilor, implicit pierderea locului de muncă pentru mai mulți angajați, precum și pierderi pentru economie. Oamenii de afaceri vor avea posibilitatea să recunoască vinovăția pentru infracțiunea comisă, să înlăture consecințele și să achite la bugetul de stat sancțiunile pecuniare.

De la începutul anului viitor, la Serviciul Fiscal de Stat va fi depus un singur raport care vizează angajații, în loc de 5 câte sunt în prezent. Adițional, va fi creat un ghișeu unic în raportare, pentru toate rapoartele fiscale, financiare și statistice. Aceste schimbări importante, precum și programul cu FMI, și ieșirea țării din criză au fost posibile, potrivit președintelui Parlamentului, datorită sincronizării acțiunilor Parlamentului și Guvernului.

Speakerul a mai vorbit despre excluderea carnetelor de muncă și alte modificări importante din Codul muncii, despre crearea parcurilor IT și dezvoltarea strategică a tehnologiilor informaționale în Moldova. De asemenea, el a vorbit despre stabilitatea sectorului bancar, programele sociale promovate, inclusiv Tichetele de masă, Prima Casă, Femei în afaceri, Învățământul dual și Regim viza atractiv.

Potrivit datelor oficiale, la această oră, R. Moldova ocupă locul 6 în lume pentru numărul locurilor de muncă create anul trecut în raport cu numărul populației și este cea mai nouă destinație de investiții emergente, potrivit raportului Global Location Trends 2017.

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI