O frunză din coroana lui Napoleon, vândută cu un preț record
22 Noiembrie 2017 10:00
O frunză de aur din coroana lui Napoleon a fost adjudecată pentru 625 de mii de euro la licitația organizată de celebra casă Osenat, scrie tvr.ro.

Frunza care a trezit imediat interesul colecționarilor este foarte fragilă. Cântărește abia 10 grame, iar dimensiunile sunt reduse - de 9,2 pe 2,5 centimetri.

A fost special creată pentru coroana purtată de Napoleon în 1804, atunci când a fost încoronat.

Jean-Pierre Osenat, Casa de licitații Osenat: "Din America de Sud în Scandinavia, Napoleon este un personaj în istoria lumii şi această frunză mică, pentru că este mică, simbolizează o treaptă din povestea lui Napoleon".

Cu o valoare cuprinsă între 100.000 și 150.000 de euro, frunza din aur a ajuns, spre surpriza celor prezenți la licitație, la 625.000 de euro.

Frunza este extrem de minuțios realizată, cu nervurile în relief. Reprezintă doar o parte din celebra coroană purtată de Napoleon Bonaparte.

"În momentul în care era pe cale să fie încoronat împărat, în loc să aibă corona pusă pe cap de Papă, cum a fost la Carol cel Mare sau la alţi împăraţi ai Franței, Napoleon a luat coroana din mâinile Papei şi o pune el însuşi pe cap, spunând: 'Puterea mea vine de la mine şi nu de la Dumnezeu' ", a explicat Jean-Pierre Osenat.

Reprezentantii casei de licitații nu au dezvăluit cine e proprietarul frunzei de aur. Se știe doar că este vorba despre un cetățean străin.

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI