Polonia a anunțat construirea celei mai moderne închisori din Europa
1 Decembrie 2017 14:00
Polonia va construi în orașul Brzeg (sud-vest) cea mai modernă închisoare din Europa, informează Agerpres.Costurile sunt estimate la aproximativ 500 de milioane de zloți (119 milioane de euro).

Centrul va putea primi până la 1.500 de deținuți, câteva sute dintre aceștia având posibilitatea de a lucra în atelierele care vor fi amenajate în interiorul închisorii, care ar urma să fie finalizată în anul 2021.

Ministrul adjunct al justiției, Patryk Jaki, a declarat că, ani la rând, sistemul penitenciar din Polonia nu a beneficiat de niciun fel de program de modernizare. "Schimbăm acest lucru. Prin măsurile noastre, printre care investiții de genul celei de la Brzeg, aducem sistemul penitenciar din secolul al XIX-lea direct în secolul al XXI-lea", a apreciat oficialitatea poloneză.

Generalul Jacek Kitlinski, directorul general al sistemului penitenciar polonez, a declarat că, datorită programului de modernizare a acestui sistem, există șansa unei îmbunătățiri a condițiilor din închisori, ceea ce va duce totodată la creșterea efectelor resocializării. Generalul Kitlinski a subliniat că, din cauza anilor îndelungați de neglijență, numeroase închisori poloneze nu îndeplinesc standardele actuale însă, datorită eforturilor în curs, situația se îmbunătățește.

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI