Deputat român: Deputații PSRM trebuie să rămână fără cetățenia română
7 Decembrie 2017 16:30
Deputatul de la București Constantin Codreanu le-a solicitat ministrului Justiției al României, Tudorel Toader, și ministrului Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu, prezentarea de informații privind depunerea cererilor de renunțare la cetățenia română de către parlamentarii PSRM Alla Dolință, Corneliu Furculița, Anatolie Labuneț, Radu Mudreac, Ghenadi Mitriuc și Adrian Lebedinschi, notează Democracy.MD.

În scrisoarea trimisă celor doi miniștri, deputatul Constantin Codreanu arată între altele: „Un sfert din numărul deputaților în Parlamentul Republicii Moldova aleși pe listele PSRM, printre care Alla Dolință, Corneliu Furculița, Anatolie Labuneț, Radu Mudreac, Ghenadi Mitriuc și Adrian Lebedinschi, au recunoscut public, fiind sesizați de presă, că dețin cetățenia română, pe care au obținut-o prin redobândire, conform legii în vigoare, după ce au depus oficial, dar ipocrit, următorul jurământ: „Jur să fiu devotat patriei și poporului român, să apăr drepturile și interesele naționale, să respect Constituția și legile României”, susține Codreanu.

Anterior, deputați socialiști au declarat public că vor depune cereri oficiale de renunțare la cetățenia română. „Cei 6 deputați socialiști (din 24 aleși) au promovat constant și promovează fățiș o linie ideologică antiromânească, repudiind deținerea cetățeniei române, obținută prin redobândire, de către cetățeni ai Republicii Moldova și dedându-se unor declarații publice sau gesturi românofobe. În aceste condiții, este clar că acești 6 deputați socialiști nu sunt devotații patriei și poporului român și nu apără drepturile și interesele naționale, încălcând jurământul depus. De asemenea, atât în campania electorală pentru parlamentarele din noiembrie 2014, cât și după alegeri, președintele PSRM, Igor Dodon, devenit între timp președinte al Republicii Moldova, a declarat în repetate rânduri că deputații socialiști care dețin și cetățenia României vor renunța la aceasta”, se arată în scrisoarea trimisă de Codreanu celor doi miniștri.

Constantin Codreanu mai arată în scrisoarea sa că: ”pentru înregistrarea cererii de renunțare la cetățenia română se percepe un tarif consular de 605 euro sau echivalentul în moneda locală (circa 12.300 MDL). Totodată, pentru renunțarea la cetățenia română, persoanele interesate trebuie să prezinte un șir de documente”.

Miniștrii Tudorel Toader și Teodor Meleșcanu au fost solicitați să-i transmită punctual deputatului Constantin Codreanu, următoarele clarificări: 

1. Dacă cetățenii profitori și sperjuri Alla Dolință, Corneliu Furculița, Anatolie Labuneț, Radu Mudreac, Ghenadi Mitriuc și Adrian Lebedinschi au depus sau nu la Autoritatea Națională pentru Cetățenie sau la oficiile consulare ale României cereri de renunțare la cetățenia română.

2. În cazul în care asemenea cereri au fost depuse, care este stadiului examinării lor în fiecare caz aparte, conform procedurilor stabilite de legile României.

3. Consideră sau nu Ministerul Justiției necesară completarea legislației în vigoare cu prevederi despre sancțiunile aplicabile cazurilor de sperjur la dobândirea cetățeniei române sau asimilarea cazurilor de sperjur dovedit cu prezentarea de informații premeditat false (mijloc fraudulos)? 

Deputatul Constantin Codreanu a ținut să declare că ”socialiștii antiromâni de la Chișinău, depunători de jurăminte mincinoase, trebuie să rămână fără cetățenia română. Mai devreme sau mai târziu acest lucru se va întâmpla”.

 

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI