Socialiștii vor vorbi doar limba rusă în Parlament
7 Decembrie 2017 14:21
Indignați de faptul că proiectul Partidului Democrat privind „combaterea propagandei ruse” a fost votat în două lecturi, deputații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova anunţă că până la sfârșitul legislaturii vor vorbi în cadrul ședințelor Legislativului doar în limba rusă, notează Democracy.MD.

„Anunțăm că deputații PSRM vor vorbi doar în limba rusă până la sfârșitul legislaturii, astfel încât vouă să vă fie mai bine”, a anunţat deputatul socialist Vlad Bătrîncea, potrivit independent.md.

Posturile de televiziune şi radio din Moldova care vor retransmite programele cu conţinut informativ, informativ-analitic, militar şi politic produse în Federaţia Rusă riscă amenzi între 40 şi 70 de mii de lei, precum şi între 70 şi 100 de mii de lei în cazul încălcării repetate, sau chiar să-şi piardă licenţa de activitate. Aceasta prevede proiectul Partidului Democrat privind modificarea şi completarea Codului Audiovizualului în vederea securizării spaţiului informaţional în ţara noastră, cunoscut ca proiectul privind interzicerea propagandei ruseşti, votat astăzi în două lecturi.

Deputaţii fracţiunii Partidului Comuniștilor din Republica Moldova au părăsit şedinţa Legislativului, nemulțumiți de faptul că Partidul Democrat a pus proiectul privind „combaterea propagandei ruseşti” pe ordinea de zi a Parlamentului.

Cu votul a 61 de deputaţi PD, PLDM, PL şi grupului PPEM proiectul a fost votat în două lecturi.

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI