Ministerul Sănătății s-a autosesizat în cazul medicilor care au fost reţinuţi de CNA
14 Februarie 2018 12:05
Reprezentanţii Ministerului Sănătății au venit cu o reacţie în cazul medicilor implicaţi în schema medicamentelor prescrise ilegal, care au fost reţinuţi de CNA.

Cu referire la cazul de reținere a angajaţilor din domeniul ocrotirii sănătăţii, de către Centrul Naţional Anticorupţie, bănuiți de corupere şi abuz în serviciu, în dosare ce vizează punerea în aplicare a unei scheme coruptibile de promovare a medicamentelor, Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale condamnă cu vehemență astfel de activități ilicite în rândul lucrătorilor medicali din sistemul de sănătate și reiterează importanța respectării prevederilor legislației privind prescrierea medicamentelor.

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale regretă situațiile create și va întreprinde acțiuni necesare pentru a implementa și a asigura respectarea actelor normative în vigoare, de către angajații sistemului de sănătate, inclusiv prin sesizarea organelor de control, se arată într-un comunicat plasat pe site-ul MSMPS.

Comentarii: 0  
 
TAGURI