Rezultatele sondajului IMAS, în viziunea analiștilor politici
14 Martie 2018 12:41
Rezultatele ultimului sondaj de opinie realizat de compania de cercetare IMAS şi făcut public ieri, 13 martie, au fost discutate la emisiunea „Fabrika” de către mai mulți analiști politici.

Potrivit directorului IMAS, Doru Petruți, rezultatele sondajului din luna februarie arată că alegătorii circulă dintr-un partid spre altul și s-a conturat o migrație vizibilă a celor de dreapta către centru-stânga.

Analistul politic, Corneliu Ciurea, confirmă această migrație a alegătorilor. „În mod normal ar trebui să existe această debusolare și dezorientare în rândul alegătorilor de dreapta. Între partide întotdeauna există o tensiune care creează o stare de derută. Este bine că apar aceste date sociologice, pentru că ele transmit semnale și liderii politici ar trebui să le ia în considerație”, a menționat Corneliu Ciurea.

„În ultimul timp noi observăm că cetățenii Republicii Moldova își văd viitorul aproape de Uniunea Europeană, pentru că observă rezultatele guvernării proeuropene. Dacă să analizăm toate sondajele IMAS din ultimii doi ani este foarte vizibilă această tendință. De aceea cetățenii care vor un viitor european, încearcă să găsească un partid proeuropean”, a argumentat directorul companiei de consultanță și cercetare politică, Ian Lisnevschi.

Totodată, în cadrul emisiunii, analiștii au discutat despre cele mai mari probleme cu care se confruntă Republica Moldova. Potrivit sondajului, salariile şi pensiile mici, şomajul şi corupţia sunt cele mai mari probleme cu care se confruntă acum ţara noastră.

„Politicienii deja au înțeles că e nevoie de purtat un dialog cu cetățenii și de trecut la acțiuni concrete”, a accentuat analistul politic, Corneliu Ciurea.

De asemenea, analistul politic remarcă apariția liderului democraților, Vladimir Plahotniuc, în ratingul ce se referă la activitatea bazată pe fapte. „Aici, este importantă activitatea politicianului și vedem că din ce în ce mai mulți cetățeni consideră că activ pe scena politică este Vladimir Plahotniuc”, susține analistul.

O altă temă abordată a fost topul de evaluare a personalităților din diferite activități. Pe primul loc se clasează Igor Dodon, care este urmat de Pavel Filip, pe locul trei fiind Silvia Radu.

Analiștii menționează că raitingul primarului capitalei, Silvia Radu a crescut foarte rapid într-o perioadă scurtă de activitate, datorită faptului că se implică în diferite discuții și dezbateri, fiind în vizorul publicului.

De menționat este și faptul că Pavel Filip își menține poziția în topul politicienilor cu fapte concrete, precum și este considerat cel mai bun prim-ministru.

Potrivit lui Corneliu Ciurea, premierul Pavel Filip crește mai ușor în sondaje pentru că nu el este ținta atacurilor din partea opoziției.

„Când a venit Pavel Filip în 2016, așteptările cetățenilor erau prea mici și atunci când persoana apare pe scena politică și încearcă ceva să facă și sunt rezultate, evident că raitingul crește. E mai greu să crești un raiting când așteptările sunt mari cum la momentul dat și va fi mai greu de menținut pe poziție. Dar Pavel Filip continuă să-ți menționă poziția”, a specificat Ian Lisnevschi.

Precizăm că sondajul a fost realizat de IMAS în perioada 16 februarie - 6 martie 2018, pe un eșantion de 1099 de respondenți din 76 de localități. Marja de eroare este +/-3%.

Comentarii: 0  
 
TAGURI