Noile modificări la legislația cu privire la construcția gazoductului Ungheni – Chișinău, votate în lectură finală
30 Martie 2018 11:33
Parlamentul a aprobat instituirea unei proceduri speciale de expropriere, necesară pentru construcția conductei de transport a gazelor naturale pe direcția Ungheni-Chișinău. Proiectul pentru completarea și modificarea legislației în acest sens a fost susținut, în lectură finală, de 62 de deputați din cei prezenți. 

Astfel, prin procedură specială, urmează a fi expropriați circa 4 600 de proprietari de terenuri agricole. Terenurile proprietate privată şi cele aflate în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale sunt situate în extravilanul și/sau intravilanul orașului Chișinău, comunelor Tohatin, Stăuceni, Grătiești și satul Ghidighici (municipiul Chișinău); satele Sireți, Roșcani, Negrești, Căpriana, Vorniceni, comunele Rădeni, Ghelăuza, Pănășești și orașul Bucovăț (raionul Strășeni); comuna Tuzara, satele Pitușca, Nișcani, Temeleuți, Peticeni, Vălcineț, Sadova și orașul Călărași (raionul Călărași); satul Milești (raionul Nisporeni); comunele Alexeevca, Pîrlița, Todirești, Zagarancea și satul Rădenii Vechi (raionul Ungheni).

Procedura se va desfășura concomitent cu lucrările de construcție a conductei de transport a gazelor naturale pe direcția Ungheni-Chișinău. De asemenea, proiectul prevede procedura de plată a despăgubirilor pentru proprietarii bunurilor imobile.  

Documentul a fost elaborat în contextul acțiunilor întreprinse de Ministerul Economiei și Infrastructurii în scopul facilitării construcției conductei de transport gaze naturale pe direcția Ungheni-Chișinău și are ca scop principal consolidarea securității energetice a țării prin diversificarea surselor de furnizare a gazelor naturale, obiectiv de importanță deosebită, stabilit în Strategia energetică a Republicii Moldova până în anul 2030.

Anterior, Parlamentul a declarat utilitate publică lucrările de interes național pentru construcția conductei de transport a gazelor naturale pe direcția Ungheni-Chișinău.

Comentarii: 0  
 
TAGURI