Încă un candidat la alegerile locale din Chișinău
13 Aprilie 2018 16:38
Ex-vicepreședintele Comisiei Naționale de Integritate, Victor Strătilă, este candidatul „Partidului Verde Ecologist” la alegerile locale noi din 20 mai, în municipiul Chișinău, comunică Democracy.MD. 

Într-un comunicat de presă, formațiunea politică precizează că a luat decizia de a înainta un candidat propriu după ce discuțiile cu partidelor proeuropene privind înaintarea unui candidat comun nu s-au încununat cu succes.

Partidul Verde Ecologist spune despre Victor Strătilă că este „binecunoscut pentru activitatea sa fructuoasă atât în structurile de stat, în cele neguvernamentale, cât și în cele internaționale”.

Victor Strătilă a depus joi, 12 aprilie, setul de documente pentru a fi înregistrat în calitate de concurent electoral. Consiliul Electoral al Circumscripției Electorale Chișinău are la dispoziție șapte zile pentru a examina actele și a lua o decizie.

Comentarii: 0  
 
TAGURI