Sondaj: Lupta pentru funcția de primar va fi dată între Silvia Radu și Ion Ceban
11 Mai 2018 10:49
Candidatul independent la funcţia de primar al Capitalei, Silvia Radu, și socialistul Ion Ceban vor lupta în turul doi pentru funcția de primar general din Chișinău. Cel puţin aşa arată datele unui nou sondaj, realizat de Centrul de Cercetări Sociologice din Moldova.

Astfel, potrivit investigaţiei sociologice, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, Silvia Radu ar obține voturile a 31,7% dintre alegătorii deciși, iar pentru Ion Ceban ar opta 31% dintre participanții la sondaj. Al treilea clasat, candidatul PPDA-PAS-PLDM, Andrei Năstase ar lua 15,8% din voturi.

Studiul mai arată că în turul doi al scrutinului, pentru Silvia Radu ar vota 52% dintre alegătorii din Chișinău, iar pentru Ion Ceban – 48%.

Experţii explică scorul Silviei Radu prin faptul că aceasta este candidat independent, nu politic şi are calităţi manageriale. “Silvia Radu vine ca un candidat independent. Are şi o imagine de gospodină, care încearcă să facă ceva. Baza electorală a Silviei Radu sunt persoanele indecise”, a declarat sociologul Sergiu Raevschi.

Potrivit aceluiaşi sondaj, 27 la sută dintre respondenţi cred că un primar trebuie să fie cinstit, 19% - gospodar, 11% - responsabil, 9% - competent, iar 8 la sută cred că edilul trebuie să fie înţelept.

De asemenea, participanţii la sondaj au evidenţiat şi cele mai importante probleme ale Capitalei. 34 la sută dintre cei intervievaţi consideră că drumurile ar trebui reparate urgent, iar 23% au identificat lipsa curăţeniei drept problemă importantă. Alţi 14 la sută sunt deranjaţi de starea blocurilor, 9 la sută – de starea trotuarelor, iar 7% se arată derangaţi de calitatea transportului public.

Sondajul a fost realizat în perioada 30 aprilie – 8 mai, pe un eșantion de 750 de persoane. Marja de eroare este de +/-3%.

Comentarii: 0  
 
TAGURI