30 de femei antreprenoare, instruite în cadrul proiectului „Business Academy for Women”
17 Mai 2018 17:31
Secretarul general de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii, Iulia Costin, a înmânat diplome de mentorat la 30 de femei antreprenoare de succes din Republica Moldova, care au fost instruite în cadrul proiectului „Business Academy for Women” (BAW).

 

În perioada 26 aprilie - 16 mai, femeile au participat la o serie de traininguri în scopul creării abilităților și competențelor de mentor, precum și dezvoltării abilităților în domeniul comunicării eficiente, leadership-ului, managementului conflictelor, tehnicilor de negociere și transmitere a informației. Ulterior, 10 mentori vor ghida cele 10 antreprenoare, care vor fi selectate câștigătoare ale concursului de granturi BAW.

 

„Consider că rolul femeii în dezvoltarea economică a unei țări și a antreprenoriatului, în particular, este unul crucial. Proiectul BAW are menirea de a permite femeilor să își realizeze potențialul antreprenorial prin dezvoltarea abilităților de gestionare a afacerii”, a menționat Iulia Costin.

 

În context, Secretarul general de stat a reiterat importanța promovării și implementării conceptului de mentoring în afaceri, întrucât în Republica Moldova este puțin răspândit.

 

„Mentorii au rolul de a susține și de a crește potențialul feminin în domeniul antreprenorial și managerial din țara noastră. Mentorii pot ajuta antreprenoarele cu mai puțină experiență atunci când lansează sau relansează o afacere, dezvoltă un produs nou, schimbă domeniul de activitate sau întâmpină dificultăți în dezvoltarea afacerii”, a subliniat Iulia Costin.

 

Proiectul BAW este gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și finanțat de Uniunea Europeană. Acesta oferă femeilor șansa de a-și realiza potențialul său de antreprenoare prin dezvoltarea abilităților de gestionare a afacerii, facilitarea accesului femeilor la tehnologii productive în scopul consolidării și creșterii capacității de maximizare a veniturilor întreprinderilor gestionate de femei.

Comentarii: 0  
 
TAGURI