VIDEO // Furtună de nisip în India: Cel puțin 30 de oameni au decedat
30 Mai 2018 11:34
Peste 30 de persoane şi-au pierdut viaţa şi mai multe persoane au fost rănite în urma furtunilor şi fulgerelor înregistrate în estul şi nordul Indiei, a declarat marţi un responsabil guvernamental, citat de agenţia Xinhua.

Decesele au fost raportate în statele Bihar şi Jharkhand (est) şi Uttar Pradesh (nord) în ultimele 24 de ore, după ploile torenţiale, însoţite de furtuni şi vânturi puternice, care au lovit această parte a Indiei, potrivit Agerpres.

„12 persoane au murit în Bihar (...), alte 12 în statul vecin Jharkhand şi nouă în Uttar Pradesh. De asemenea, circa 28 de persoane au fost rănite în urma fulgerelor şi furtunilor înregistrate în Jharkhand", a indicat un responsabil al Departamentului de gestionare a dezastrelor.

Cele mai multe decese au survenit în contextul prăbuşirii caselor, stâlpilor de electricitate şi copacilor în urma furtunilor, a completat acesta.

Potrivit Departamentului de Meteorologie din India, ţara va fi afectată de ploi şi în următoarele 24 de ore, urmând ca precipitaţiile să afecteze şi statele sudice Kerala şi Karnataka, dar şi Insulele Andaman şi Nicobar.

Comentarii: 0  
 
TAGURI