Obiecte explozive din perioada celui de-al Doilea Război Mondial, nimicite de geniștii Armatei Naționale în patru raioane din țară
9 Iulie 2018 16:05
 În decursul lunii iunie, geniștii Armatei Naționale au lichidat 19 obiecte explozive depistate în localitățile din raioanele Anenii Noi, Ştefan Vodă, Dubăsari şi Ungheni. Potrivit șefului Serviciului Geniu, locotenent-colonel Adrian Efros, toate munițiile — proiectile de artilerie, grenade de mână și bombe de aruncător — erau din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.

Sursa a specificat că recent, geniştii au fost solicitaţi în satul Cobusca, raionul Anenii Noi, unde localnicii au descoperit în cariera de nisip din apropiere 2 obiecte explozive. Echipa de genişti a Batalionului de Geniu, condusă de căpitanul Igor Filimon, a identificat 2 proiectile de artilerie, calibru 100 mm, pe care le-a distrus în condiţii de maximă securitate.

În aceeaşi perioadă, în satul Pîrliţa, raionul Ungheni, grupul de genişti, condus de locotenentul major Ivan Cornegruţa, a nimicit o bombă de aruncător de calibru 82 mm, pe care nişte muncitori au găsit-o în timpul lucrărilor de reparaţie a traseului Chişinău-Ungheni.

De la începutul anului, geniştii Armatei Naţionale au lichidat 150 de obiecte explozive pe întreg teritoriul ţării.

Comentarii: 0  
 
TAGURI