Numărul persoanelor cercetate penal în dosarul „Gărilor şi staţiilor auto” a ajuns la 27
18 Iulie 2018 19:00
 Creşte numărul persoanelor, cercetate penal, în dosarul Gărilor şi staţiilor auto. Alţi patru angajaţi ai instituţiei au statut de bănuit, doi dintre care au fost anunţaţi în căutare. Aceştia sunt suspectaţi de complicitate la crearea schemei de colectare ilicită de mijloace financiare pentru acoperirea mai multor abuzuri, comise în domeniul traficului de pasageri. Astfel, numărul celor cercetaţi în dosar a ajuns la 27.

Ieri, procurorii au eliberat două persoane din cele 12 reţinute, acestea fiind cercetate, în prezent, în stare de libertate, având interdicţia de a părăsi localitatea. Bănuiţii au făcut declaraţii pe marginea cazului şi cooperează cu ancheta.

Amintim că ieri, 23 de angajaţi ai „Gărilor şi staţiilor auto”, printre care şefi de filiale teritoriale, dispeceri, controlori şi casieri au fost anunţaţi că sunt bănuiţi de corupere pasivă, activă şi abuz de serviciu. Aceştia ar fi colectat milioane de lei pentru acoperirea unor pretinse nereguli din domeniul transporturilor.

Potrivit informaţiilor acumulate, şoferii de curse naţionale şi internaţionale erau obligaţi să transmită zilnic sume fixe de bani casierilor care, la rândul lor, acumulau, până la finalul zilei, banii de la conducătorii tuturor mijloacelor de transport care intrau în Gară, după care transmiteau banii mai departe, conform ierarhiei. În urma investigaţiilor, s-a constatat că suma colectată lunar, prin intermediul acestei scheme, se ridica la 1,5 milioane de lei – bani percepuţi drept mulţumire din partea şoferilor pentru scutirea lor de controale. Asta deoarece, potrivit informaţiilor acumulate, majoritatea unităţilor de transport admiteau mai multe abateri, între care surplusul de pasageri, încălcarea graficului de circulaţie, lipsa evidenţei biletelor cumpărate etc. Pentru a nu fi supuşi verificărilor şi sancţiunilor, aceştia  erau obligaţi de  operatorii de transport să achite taxe ilicite pentru fiecare unitate.

În cadrul documentării cazului, s-a identificat o altă schemă de însuşire a banilor publici de către angajaţi ai ÎS Gările şi staţiile auto. Potrivit materialelor anchetei, responsabilii de la camera de păstrare a bagajelor ar fi perceput zilnic de la cetăţeni diferite sume de bani pentru depozitarea bagajelor fără a le reflecta în evidenţa contabilă. Ulterior, aceşti bani ar fi fost însuşiţi de angajaţii întreprinderii, fapt prin care au fost cauzate daune instituţiei.  

Procurorii şi ofiţerii CNA au efectuat percheziţii la autogările din 9 raioane ale ţării – Cahul, Căuşeni, Orhei, Bălţi, Edineţ, Drochia, Ungheni, Hânceşti, Ialoveni -  inclusiv în Chişinău.

Procuratura anticorupţie conduce urmărirea penală, iar investigaţiile continuă, în acest caz, pentru deconspirarea tuturor beneficiarilor schemei. Pentru corupere pasivă, activă şi abuz de serviciu, legislaţia în vigoare prevede diferite pedepse penale şi privarea persoanei publice de dreptul de a ocupa anumite funcţii.

Comentarii: 0  
 
TAGURI