În capitală va funcționa sistemul back-to-back la livrarea căldurii
15 August 2018 18:05
 Locuitorii capitalei, conectați la sistemul centralizat de termoficare, nu vor mai fi deconectați de la servicii pe perioada de renovare a rețelelor termice. Acest lucru este posibil datorită implementării de către SA „Termoelectrica” a unor proiecte de tip back-to-back (revers). Î

ntr-un comunicat de presă, furnizorul menționează că, în caz de avarii sau lucrări la rețele termice, datorită soluțiilor tehnice identificate, consumatorii pot fi asigurați cu servicii de termoficare prin intermediul unor scheme „inelare” alternative.

Este și cazul sectorului Buiucani, care în ultimii 15 ani a fost alimentat cu energie termică prin intermediul unui singur tronson de rețea – din strada Albișoara și strada Mihai Viteazu. În cazuri de situații excepționale, dar și de reparații capitale majore, sectorul era deconectat în totalitate de la serviciul de alimentare cu apă caldă. Din același motiv, tronsonul termic care alimenta acest sector nu a fost niciodată reparat fără deconectarea consumatorilor.

Pentru a asigura livrarea non-stop de energie termică pentru sectorul Buiucani, Termoelectrica a restabilit 300 de metri de rețea termică cu diametrul de 300 mm din Parcul Catedralei și a majorat diametrul rețelelor termice primare din strada Eugen Doga, de la 150 până la 200 de mm, pe o lungime 22 de metri. La fel, a implementat sistemului back-to-back pe rețeaua termică magistrală cu diametrul nominal de 400 mm din str. Mihai Viteazu – Alexei Șciusev – 31 august 1989.

Termoelectrica anunță reparația capitală a tronsonului de rețea termică din strada Mihai Viteazu, cuprins în perimetrul străzilor Mitropolit Dosoftei și stradela Sf. Andrei, cu diametrul de 700 mm, fără deconectarea consumatorilor de la serviciul de apă caldă. Lucrarea presupune înlocuirea a circa 800 de metri de conducte preizolate, eficiente energetice. Intervenția va dura în jur de trei săptămâni.

Comentarii: 0  
 
TAGURI