Cine e moldoveanul care a alergat 170 km la ultramaraton în Alpi
3 Septembrie 2018 13:11
A avut de înfruntat mii de metri de pante din munţii Alpi, frig, soare şi ploaie, dar a reuşit să ajungă cu bine la finiş.

Vorbim despre Iulian Bercu, primul moldovean care a alergat 170 de kilometri în cadrul ultra maratonului de pe Mont-Blanc. După 38 de ore şi 21 de minute, istovit de puteri, şi-a atins ţinta şi... a cerut o bere, transmite Știri.md cu referire la publika.md.

 „Bravo! - Stai că vreau o bere.

- Hai că pivă acuş o să-ţi aducem".

Două nopți și o zi, 2.561 de sportivi amatori din toate colţurile lumii au trăit momente de dificultate, durere, dar şi bucurie în timp ce au escaladat Mont Blanc. Ei s-au ridicat la înălţimi la care chiar şi în luna august, zăpada nu se topeşte, iar priveliştea taie respiraţia.

Iulian Bercu spune că din cauza dificultaților întâmpinate a fost pe punctul să renunţe la cursă de două ori, dar în cele din urmă a găsit puteri şi voinţă şi a continuat să alerge.

 „Mulţumesc mult. A doua oară când am vrut să abandonez, în Elveţia am intrat în sală şi pe ecran au apărut spoturile.

- Serios? Super".

Primul la linia de finiş a ajuns Xavier Thevenard, o supervedetă a ultramaratonului montan. Francezul e singurul om care pe parcursul ultimilor ani a câştigat toate cursele din cadrul Ultra-Trail du Mont-Blanc. El a fost urmat de Robert Hajnal din România, care a parcursul ultimii kilometri cu drapelul ţării pe umăr. Românul a terminat competiţia în 21 de ore, 31 de minute.

În paralel, s-au desfăşurat şi alte curse pe distanţe mai mici la care au participat încă doi cetăţeni ai ţării noastre. Serghei Dzero a alergat o sută de kilometri, iar Sergiu Ipatii - 40.

Comentarii: 0  
 
TAGURI