VIDEO // Eurodeputat: Banii de la UE erau destinați cetățenilor, dacă noi nu înțelegem că nu trebuie să ne batem între noi, prejudiciind interesele cetățenilor, atunci nu merităm nici măcar un vot
5 Septembrie 2018 16:45
Finanțarea de 100 de milioane de euro trebuia să fie acordată de Uniunea Europeană Republicii Moldova, iar politicienii care au blocat-o nu merită voturile cetățenilor. Opinia a fost exprimată de către eurparlamentarul european Norica Nicolai într-un interviu pentru postul de televiziune Vocea Basarabiei. Deputatul crede că banii trebuie să ajungă la Chișinău și sunt pentru cetățenii țării, nu pentru clasa politică.

”Banii de la Uniunea Europeană nu erau nici pentru primul ministru, nici pentru președintele Parlamentului. Erau destinați pur și simplu cetățenilor Republicii Moldova. Ori dacă noi nu înțelegem că nu trebuie să ne batem între noi, prejudiciind interesele cetățenilor, iertați-mă, dar nu merităm nici măcar un vot”, a declarat Norica Nicolai.

Eurodeputatul speră că finanțarea va fi, totuși, oferită țării noastre până la sfârșitul anului.

”Sper ca în toamnă să găsim soluții, așteptăm și raportul de țară, nu știu cât de pozitiv sau negativ va fi. Dar nu are nici un fel de relevanță. După părerea mea, Uniunea Europeană trebuie să sprijine foarte rapid Republica Moldova. Nu pentru interesele celor care o conduc acum, ci, dimpotrivă, pentru cetățeni”, a conchis eurodeputatul român.

Amintim că Uniunea Europeană a amânat acordarea primei tranșe din finanțarea de 100 de milioane de euro la inițiativa grupului PPE, care face lobby în structurile europene pentru Partidul Acțiune și Solidaritate și Partidul Platforma Demnitate și Adevăr.

Comentarii: 1  
Sandu 5 Septembrie 2018 18:07
0 (0)
Cine sa inteleaga? Opozitia? Astea vor la putere, li este intr-un loc ce cred europenii despre noi.
 
TAGURI