Cel puţin 80 de persoane, majoritatea elevi, au fost RĂPITE dintr-o şcoală din Camerun
5 Noiembrie 2018 19:05
 Cel puţin 80 de persoane, majoritatea elevi, au fost răpite luni dimineaţă dintr-o şcoală din oraşul Bamenda din vestul statului Camerun, au anunţat surse militare şi guvernamentale

Incidentul nu a fost revendicat de nicio grupare. Acesta a avut loc intr-o regiune vorbitoare de limbă engleză unde forţele separatiste doresc formarea unui nou stat. 

Separatiştii au impus mai multe restricţii şi închiderea şcolilor ca parte a unui protest împotriva guvernului condus de preşedintele Paul Biya, vorbitor de limba franceză.

”În total 82 de persoane au fost răpite, inclusiv directorul şcolii. Ei au fost duşi într-o zonă cu vegetaţie”, a declarat pentru Reuters o sursă militară.

Comentarii: 0  
 
TAGURI