Doi membri ai unei grupări criminale, reținuți. Suspecții cultivau plantele de cânepă
8 Noiembrie 2018 14:00
În perioada septembrie-octombrie 2018, Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale oficiul Nord, de comun acord cu ofițerii de investigație ai Inspectoratului Național de Investigații, au documentat activitatea infracțională a unui grup de persoane implicat în realizarea drogurilor de tip marijuană hidroponică.

Potrivit Democracy, suspecții cultivau plantele de cânepă, iar ulterior comercializau marijuana consumatorilor pe teritoriul raionelor de nord ale țării.

În urma descinderilor efectuate pe acest caz, au fost depistate și ridicate aproximativ patru kg de marijuană, mijloace bănești provenite din realizarea drogurilor, fiind reținute două persoane cu vârsta de 35 și 50 de ani, originari din raionul Dondușeni și Drochia. Urmărirea penală în privința celorlalți membri continuă.

Valoarea drogurilor confiscate se estimează la  aproximativ 500 000 lei.

Suspecții au măsură preventivă sub formă de arest. Dacă le va fi demonstrată vinovăția, aceștia  riscă închisoare de la 7 la 15 ani.

Acțiunile de reținere s-au desfășurat cu sprijinul angajaților Brigăzii cu Destinație Specială „Fulger”.

 

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI