Ziua Donatorului de sânge la Termoelectrica
9 Noiembrie 2018 13:00
Peste 100 de angajați ai Termoelectrica S.A. și-au început astăzi ieri cu un scop nobil, donând sânge pentru a salva viața altor oameni. În acest fel a fost marcată la întreprindere Ziua donatorului de sânge, sub genericul ”Prețuiește viața”.

În cadrul întreprinderii Termoelectrica S.A. a fost amenajat de către Centrul Național de Transfuzie a Sângelui (CNTS) un punct mobil de colectare, la care angajații întreprinderii au făcut cozi. Preventiv, aceștia s-au înscris într-o listă, prin care și-au manifestat intenția de a dona sânge benevol. Potrivit lor, procedura de colectare a sângelui este una obișnuită și nu e dureroasă deloc.

”Nu am putut rămâne indiferenți față de campania lansată de Centrul Național de Transfuzie a Sângelui. Suntem o întreprindere responsabilă social și este de datoria noastră să fim solidari față de cei care au nevoie de implicarea noastră. Este un gest care vine din inimă, în speranța că astfel vom pune umărul la salvarea și vindecarea  mai multor vieți”, susține administrația Termoelectrica S.A..

De cealaltă parte, reprezentanții CNTS au mulțumit angajaților companiei pentru deschidere și implicare, menționând faptul că sângele colectat astăzi va contribui semnificativ la asigurarea cu stocul necesar mai multe spitale, pentru o perioadă de timp.

Potrivit reprezentanților Centrul Național de Transfuzie a Sângelui,  stocul a fost astăzi completat cu peste 100 de pungi de sânge a câte 470 ml fiecare, rezultat atins în doar câteva ore.

Comentarii: 1  
 
TAGURI