Generozitatea lui Plahotniuc, bucurie la Grozeşti: „Ne mândrim cel mai mult cu domnul Plahotniuc”
22 Noiembrie 2018 11:39
Zeci de localități din întreaga țară au sărbătorit ieri, de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, hramul satului. Sărbătoarea a fost marcată și în localitățile Grozeşti şi Cioreşti, din raionul Nisporeni. Oamenii au încins hore și s-au distrat, profitând de povestea de iarnă ce s-a așternut peste țară. Revenit pe meleagurile natale, liderul democraților, Vlad Plahotniuc, i-a felicitat pe pământenii săi.

În Grozeşti, cârnăciorii au sfârâit pe grătare, iar muzica a răsunat în tot satul.

„Frumos şi vesel. Suntem mulţumiţi, dansăm”, a spus o femeie.

„Foarte frumos, interesant. Ne plac şi artiştii, e vesel, frumos”, a completat o altă femeie.

Hramul a fost un motiv în plus pentru președintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, să revină în satul natal.

„De fiecare dată când vin aici m-a bucurat căldura cu care întâmpinaţi oaspeţii şi de fiecare dată mă bucur să văd lucruri noi, frumoase făcute aici în sat. Într-o oarecare măsură pun şi eu umărul la tot ce se face în sat, considerând că e o obligaţiune şi onoare pentru fiecare care a ieşit din localitate să revină şi să aducă aportul”, a spus Vlad Plahotniuc, preşedinte PDM.

Și de această dată, localnicii s-au bucurat de generozitatea consăteanului lor.

„Aveau nevoie la Casa de Cultură de un echipament audio. L-am adus astăzi aici. Mi-au mai sugerat că ar mai trebui să facem un aport financiar ca toate gospodăriile din sat să fie conectate la apeduct şi am ami venit cu 150 de mii de lei”, a spus Vlad Plahotniuc, preşedinte PDM.

Nici cei mici nu au fost ignoraţi. Fiecare copil a primit jucării.

„Aici avem o maşinuţă lego şi două pachete de constructore. Sunt foarte frumoase”.

„A adus aceste cadouri ca să facă copiii fericiţi”.

Oamenii spun că se mândresc că Vlad Plahotniuc a crescut printre ei și apreciază sprijinul constant, oferit localității.

„În ultimul timp se dezvoltă foarte bine şi şoseaua şi Casa sănătăţii şi la Casa de Cultură şi la grădiniţă. Ne mândrim foarte mult în primul rând că a fost elevul meu”, a spus o femeie.

„Noi mereu ne-am mândrit cu localnicii din satul nostru şi de mândrim cel mai mult cu domnul Plahotniuc”, a menţionat o femeie.

Muzica a răsunat și în satul Ciorești unde a fost petrecere mare cu ocazia hramului localităţii.

„Să fie sănătoşi, să se bucure de ziua de azi să fim mai buni, mai răbdători, mai îngăduitori, că tot ce se face se face spre binele nostru”, a declarat o femeie.

„Bineînţeles că mă mândresc. Aici sunt născut. Cineva o spus că niciodată nu uita cuibul de unde ai zburat. Asta e o plăcere să vii în satul natal”, a spus un bărbat.

„Noi toţi am venit la sărbătoare împreună cu cumătrii, cu mahalagiii şi le dorim la toţi cetăţenii satului Cioreşti multă sănătate, bucurie”, a completat un alt bărbat.

Evenimentul a fost și un prilej bun pentru a puncta lucrurile bune făcute în sat.

„Ne-am pregătit pentru acest eveniment şi avem prilej să ne bucurăm, fiindcă am reuşit să realizăm mai multe proiecte în acest an. Vreau să vă spun că suma investiţiei totale depăşeşte zece milioane de lei”, a declarat Valeriu Guţu, primarul satului Cioreşti.

„Eu am mai fost prin Ciorești. Vreau să vă spun că este un sat pitoresc, extraordinar, aproape atât de frumos ca și Grozeștiul de unde sunt eu nu departe de aici. Îmi place și îmi amintește de copilăria mea care am petrecut-o mult timp aici. Totodată, cred că aţi observat că noi am început să atragem atenţia tot mai mult satelor şi am declarat că noi o să revenim la sate, de unde ne-am pornit noi toţi. De aceea, am propus noi şi am început să implementăm proiecte de care beneficiază satele”, a spus Vlad Plahotniuc, președintele PDM.

Localnicii au primit vești bune din partea lui Vlad Plahotniuc, care le-a oferit cu ocazia hramului sprijin financiar pentru dotarea claselor din școală cu calculatoare și proiectoare, dar și pentru finalizarea lucrărilor de reparație a bisericii din sat. Preotul din localitate spune că de ani buni încearcă să reabiliteze lăcașul, așa că ajutorul financiar este foarte binevenit.

„Am început-o cam din 2002, când am poposit pe aceste meleaguri. De atunci, tot muncim, muncim să facem ceva. În final, puţin a mai rămas să terminăm cu pictura şi pe exterior şi aşa mai departe”, a menţionat Părintele Siluan, parohul bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil”.

Și copiii din Ciorești au primit în dar jucării.

- Ce ai vrea să construieşti?

– O casă, un tren.

„Lego şi constructor. O să mă joc cu dânsa şi o să construiesc o casă”, a spus un copil.

Seara s-a încheiat cu un spectacol de artificii, iar localnicii au făcut poze, pentru a memora evenimentul.

Previous Next
Comentarii: 0  
 
TAGURI