Vasili Chirtoca: În Chişinău nu este nimic de prisos – nici oameni, nici terenuri, nici copaci
8 Iunie 2015 14:37
În cadrul întîlnirii electorale cu angajaţii fabricii de mobilă SA „ICAM”, candidatul PCRM la postul de primar general al capitalei, Vasili Chirtoca, a declarat că va relua abordarea ştiinţifică în planificarea dezvoltării urbane. Chirtoca îi invită pe toţi să-şi conjuge eforturile pentru salvarea Chişinăului, pentru amenajarea lui şi crearea unor condiţii de viaţă mai bune pentru chişinăuieni.

„Începînd cu marele nostru pămîntean Alexei Şciusev, care a elaborat planul general al Chişinăului şi a condus lucrările de restaurare a oraşului după Marele Război pentru Apărarea Patriei, Chişinăul s-a construit ţinînd cont de cerinţele urbanisticii”, a declarat Vasili Chirtoca, care este de profesie inginer proiectant. „Se calcula totul, cel mai mic detaliu: nivelul de iluminare a încăperilor, volumul de aer, cantitatea de spaţiu verde per locuitor, distanţa de la bordura pietonală pînă la carosabil şi suprafaţa gazonului. În Chişinău nu era nimic de prisos. Totul era calculat pentru confortul maxim şi satisfacţia locuitorilor”, a subliniat Vasili Chirtoca.
Candidatul şi-a exprimat regretul pentru faptul că normele care reglementează dezvoltarea urbană nu mai sînt folosite de autorităţile capitalei, altfel cum s-ar explica construcţiile necontrolate, inclusiv în parcuri, ambuteiajele permanente de pe străzile Chişinăului şi starea inadmisibilă a acestora, echilibrul ecologic perturbat. „Potrivit medicilor, decesul celor aproape douăzeci de concetăţeni în urma epidemiei de gripă sezonieră din 2014-2015 este rezultatul direct al imunităţii slabe cauzate de echilibrul ecologic perturbat”, a menţionat Vasili Chirtoca.
Candidatul la funcția de primar al capitalei le-a promis angajaţilor SA „ICAM” că va relua abordarea ştiinţifică în procesul de administrare a Chișinăului, iar una dintre primele decizii ale noii administraţii municipale va fi interdicţia de a construi în parcuri, în spaţiile dintre blocuri din zonele rezidenţiale şi defrişarea spaţiilor verzi: „Principiul nostru este următorul: acolo unde cresc copaci, acolo e parc şi doar printr-o decizie a Consiliului municipal poate fi tăiat vreun copac.”
După ce va cîştiga scrutinul din 14 iunie, Vasili Chirtoca şi echipa sa va începe, de asemenea, să implementeze un şir de proiecte sociale, economice şi de mediu, al căror scop principal este de a stopa fluxul de cetăţeni care părăsesc ţara: „Vom acţiona rapid, fiindcă pur şi simplu nu avem încotro”, a specificat Vasili Chirtoca. „În decurs de trei-patru ani vom implementa toate proiectele care nu necesită investiţii mari şi vom demara proiecte mai costisitoare. Oamenii se vor convinge că promisiunile noastre se bazează pe dorinţa adevărată de a schimba ceva, de a îndrepta şi de a îmbunătăţi lucrurile. De aceea vă propun să renunţaţi la preferinţele politice şi să ne unim forţele pentru restaurarea Chişinăului, pentru viitorul copiilor şi fericirea tuturor locuitorilor”, a menţionat Vasili Chirtoca.
Comentarii: 0  
 
TAGURI