Andrian Candu a participat la inaugurarea casei-muzeu „GRIGORE VIERU”
1 Septembrie 2015 14:21
Casa-muzeu „Grigore Vieru” a fost inaugurată, luni, 31 august, în satul de baștină a poetului, Pererîta, raionul Briceni. Casa părintească a lui Grigore Vieru a fost restaurată în cadrul unui proiect inițiat de Ministerul Culturii, fiind inaugurată în anul în care poetul ar fi împlinit 80 de ani.

La eveniment au participat Președintele Parlamentului Andrian Candu, Viceprim-ministrul Gheorghe Brega, Ministrul Culturii Monica Babuc, Ministrul Tineretului și Sportului Loretta Handrabura, Președintele raionului Briceni Mihail Gnatiuc, reprezentanți ai autorităților publice locale, familia poetului Grigore Vieru, scriitori, actori, prieteni și colegi ai poetului, consăteni și admiratori ai creației maestrului.

Speakerul și-a exprimat recunoștința și aprecierea pentru creația literară lăsată moștenire de poetul Grigore Vieru – poezii pline de sensibilitate despre limbă, neam, mamă, fiind și primele versuri pe care le învață copiii.

„Am sărbătorit Ziua Națională „Limba Noastră” în cel mai frumos mod posibil. Am participat la festivitatea de inaugurare a Casei – Muzeu „Grigore Vieru”, unde am descoperit detalii importante ce au devenit subiecte și motive profunde pe care le-am întâlnit în creația Marelui Poet. De-a lungul anilor, când Grigore Vieru avea nevoie de liniște și refugiu, anume această Casă a fost gazdă pentru el și confrații săi de condei. Apreciez ideea ministerului Culturii de a renova locașul și de a-l transforma într-o vatră poetică, unde oricine poate face popas de reculegere și amintire despre Grigore Vieru. Poetul care a creat, a luptat, a trecut peste multe încercări ale vieții, iar cel mai prețios lucru pe care l-am moștenit de la Maria Sa Poetul este opera sa de valoare inestimabilă, exemplul său de luptător înverșunat pentru limbă, identitate națională și țară. Grigore Vieru a fost și rămâne a fi un simbol al libertății, cunoașterii și patriotismului”, a spus președintele Parlamentului.

Ministrul Culturii Monica Babuc a remarcat că deschiderea muzeului reprezintă un act de înaltă preţuire a poetului, care va pune în valoare moştenirea literară lăsată. „Casa-muzeu îl aduce pe Grigore Vieru mai aproape de noi. Sper că vor veni pelerini din tot spațiul românesc pentru a se închina celui care a zidit icoana acestui neam”, a spus Monica Babuc.

Primul cadou oferit complexului muzeal a venit din partea Speakerului Andrian Candu – un tablou ce-l înfățișează pe Grigore Vieru, semnat de pictorul Leonid Popescu.

Artiști notorii, precum și elevi din localitate au pregătit un program artistic emoționant ce a inclus recitaluri de poezie și muzică pe versurile lui Grigore Vieru. De asemenea, în curtea Casei-muzeu a fost dezvelit bustul poetului, iar un sobor de preoți a oficiat un serviciu divin de sfințire a complexului muzeal.

Pentru publicul larg este deschisă și o expoziție a creației lui Grigore Vieru, ce conține volume cu poezii editate pe parcursul anilor, manuscrise, fotografii, volume de traduceri și critică literară.

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI