Subiectul fraudei bancare și expulzarea celor cinci diplomați ruși - în atenția Consiliului Suprem de Securitate
7 Iunie 2017 13:00
În cadrul şedinţei, membrii Consiliului au dezbătut două chestiuni de importanţă majoră. Prima dintre acestea vizează ancheta pe marginea furtului secolului și expulzarea diplomaţilor ruşi din Republica Moldova, informează Democracy.MD.

În acest context, membrii Consiliului de Securitate au audiat rapoartele procurorului general, al directorului CNA, al guvernatorului BNM şi al ministrului Finanţelor, pe două aspecte: participarea diferitor persoane la furtul comis şi recuperarea fondurilor deturnate.

„Este vorba despre conducerea BNM, şi despre conducerea Guvernului, care a creat premise pentru furtul final din noiembrie, 2014. Totodată, am solicitat stabilirea gradului de complicitate la fraudă a băncilor, care, timp de trei zile, au transferat sute de milioane de lei pe conturile BNM, fapt ce a contribuit la realizarea fraudei bancare”, a menţionat preşedintele ţării. Şeful statului a reiterat faptul că această infracțiune nu are termene de prescripţie şi persoanele vinovate vor fi pedepsite mai devreme sau mai tîrziu.

La şedinţa Consiliului de Securitate a mai fost abordată problema privind necesitatea publicării raportului Kroll-2 imediat când acesta va fi definitivat, urmând să fie făcută publică şi informaţia privind recuperarea fondurilor deturnate.

Cel de-al doilea subiect al şedinţei a fost expulzarea diplomaţilor ruşi din Republica Moldova. În acest context, şeful statului a menţionat că şi MAEIE, şi SIS au încălcat legea atunci când nu l-au informat pe şeful statului despre această decizie, menționând, totodată, că funcţionarii n-au prezentat argumente convingătoare în favoarea deciziei de expulzare a diplomaților, calificând aceste acţiuni drept gesturi politice.

„Astăzi s-a făcut o încercare de a ne prezenta motivele acestei decizii. Judecând după informaţia prezentată, vă pot declara că majoritatea membrilor Consiliului de Securitate au ajuns la opinia că au lipsit argumentele necesare pentru adoptarea unei decizii atît de dure. Ceea ce ni s-a prezentat astăzi, în opinia mea, seamănă mai mult cu nişte argumente politice. De ce şi în ale cui interese a fost luată o astfel de decizie SIS nu indică, iar MAIE a luat decizia în baza interpelării făcută de SIS”, a subliniat preşedintele ţării.

Şeful statului și-a exprimat regretul că oficialităţile nu iau în calcul încălcările pe care le comit diplomaţii occidentali, acreditaţi în ţară. De asemenea, el a solicitat prezentarea unei informaţii detaliate privind activitatea tuturor diplomaților – atît a celor din Est, cît şi a celor din Vest.

Comentarii: 0  
 
TAGURI