Igor Dodon amenință cu un referendum pentru denunţarea Acordului de Asociere cu UE
1 Februarie 2018 20:20
Igor Dodon nu renunţă la retorica sa îndreptată împotriva Acordului de Asociere UE – Republica Moldova. Şeful statului susţine că pe acest subiect trebuie organizat un referendum, unde cetăţenii ar avea ocazia să se expună dacă vor denunţarea Acordului sau nu.

„Eu cred că orice denunţare a unor acorduri trebuie să se producă în urma unor referendumuri. Nu putem proceda ca şi cei care sunt încă acum la guvernare, care i-au decizii la nivelul Parlamentului privind intrarea sau ieşirea de undeva”, a declarat Igor Dodon pentru RTVi.

Preşedintele a subliniat că este „adeptul integrării euroasiatice”.„Anul trecut, în aprilie, am semnat un memorandul de cooperare între Moldova şi Comisia economică euroasiatică. Noi am depus o solicitare de a obţine statutul de observator şi eu sper că în acest an, când şefia Uniunii Economice Euroasiatice este deţinută de Rusia, noi vom obţine acest statut”, a menţionat Dodon.

Comentarii: 0  
 
TAGURI