1.200 de paturi medicale, donate pentru mai multe spitale din țară

0

1.200 de paturi medicale au fost distribuite astăzi, 1 noiembrie, instituțiilor medico-sanitare publice din țară. Beneficiare sunt 30 de spitale raionale, trei instituții republicane și una municipală.

Este pentru prima dată când instituțiile medicale sunt asigurate centralizat cu un număr atât de mare de paturi, iar din numărul total, 200 de paturi sunt pentru copiii de până la trei ani, alte 300 – pentru copiii de la trei ani până la zece ani și 700 de unități – pentru copiii care au peste zece ani, inclusiv adulți. Paturile sunt repartizate cu saltele, perne și lenjerie de pat, transmite democracy.md cu referire la realitatea.md.

La evenimentul de distribuire a lotului au participat: Ala Nemerenco, ministra Sănătății, Janis Mazeiks, ambasadorul Uniunii Europene la Chișinău, Kent Logsdon, ambasadorul Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, Iuliana Garam, coordonatoare programe, Biroul Organizației Mondiale a Sănătății din Republica Moldova. De asemenea, au fost prezenți conducători ai spitalelor beneficiare.

Paturile, în valoare de 291.000 de dolari, au fost procurate de Organizația Mondială a Sănătății cu sprijinul Uniunii Europene și al Guvernului Statelor Unite ale Americii.

gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
gallery images
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata