Reintegrarea tinerilor din regiunea transnistreană în spațiul educațional național și alinierea acestora la standardele internaționale reprezintă un obiectiv strategic pentru Republica Moldova. În aceiași logică, pe durata a aproape șapte ani de la punerea în aplicare a Deciziei protocolare „Cu privire la aplicarea apostilei pe actele de studii din regiunea transnistreană” din 25 noiembrie 2017 a fost asigurată implementarea acestui mecanism.
Astfel, în perioada 28 martie 2018 – 31 decembrie 2024, autoritățile naționale competente au aplicat apostila Republicii Moldova pe 621 de diplome de model neutru ale căror posesori sunt tineri din regiunea transnistreană.
Uniunea Europeană reprezintă principala destinație pentru continuarea studiilor superioare peste hotarele țării, urmată de SUA, Israel și Marea Britanie (dinamica pe ani și top 10 destinații sunt reflectate în infografic).
Reamintim, că apostilarea nu presupune recunoașterea statutului unei diplome, ci reprezintă o formalitate, prin care se atestă veridicitatea semnăturii, calitatea în care а acționat semnatarul actului, autenticitatea sigiliului și а ștampilei de ре acest act, oferind posibilitatea titularului diplomei de a o utiliza pe teritoriul unui stat parte la Convenția de la Haga cu privire la suprimarea cerinței supralegalizării actelor oficiale străine din 05.10.1961, intrată în vigoare în Republica Moldova din data de 16 martie 2007.
Procedura de supralegalizare a diplomelor respective este parcursă în statele care nu sunt parte a Convenției de la Haga (de ex. Emiratele Arabe Unite) sau în statele care au formulat obiecții împotriva aderării Republicii Moldova la această convenție (de ex. Republica Federală Germania).