Daruri oferite de către angajaţii Inspectoratului de Poliţie Ocniţa celor 7 copii rămaşi fără mamă
28 Aprilie 2016 12:01
În ajunul Sfintelor sărbători de Paşti, polițiștii din Ocniţa, sub egida şefului, locotenent colonelul de poliţie, Andrei Axenciuc, au reuşit să aducă lumină şi un strop de speranță în viața celor 7 copii din Grinăuţi-Moldova, care au rămas fără mama, transmite Democracy.MD.

Astfel, tot efectivul inspectoratului au susţinut ideea venită din partea şefului, de a acorda un ajutor financiar şi material pentru a bucura aceşti copii, în prag de Sfintele sărbători de Paşti.

Din banii acumulaţi, angajații IP Ocnița au procurat produse alimentare şi alte bunuri necesare pentru masa de sărbătoare .

Totodată, polițiștii care le-au trecut pragul casei cu daruri și vorbe bune au fost întimpinați de membrii familiei cu ochii plini de lacrimi de bucurie şi recunoştinţă.

„Orice lucru care pare a fi neînsemnat, capătă o semnificaţie specială atunci cînd este dăruit din suflet. Aceste daruri vi le oferim din suflet şi, sperăm, să vă fie de folos la masa de săbătoare a Învierii Domnului, iar pentru fiecare copil, am adus câte o ceaşcă cu inscripţia ”cu Sfintele sărbători de Paşti din partea Inspectoratului de Poliţie Ocniţa”.Vreau să vă asigur că vom face tot posibilul să ajungem mai des în această casă, pentru a vă oferi sprijinul şi ajutorul de care aveți nevoie. Oricînd puteţi conta pe noi”, a menționat șeful IP Ocniţa, Andrei Axenciuc, cointeresat de problemele şi viaţa acestei familii.

Angajaţii Inspectoratului de Poliţie Ocniţa, prin nobilul gest, au demonstrat că uniforma de poliţist îi obligă nu numai să asigure ordinea, securitatea şi liniştea în ţară, dar, cu demnitate şi onoare este purtată de oameni cu suflet mare care pot să aducă zâmbete şi lumină pe feţele celor încercaţi de soartă.

Comentarii: 0  
 
TAGURI