VIDEO // Membrii unei grupări specializate în trafic de droguri, reținuți de poliție
6 Iunie 2016 14:30
Două persoane, membri ai unei grupări infracționale specializați în trafic de droguri, au fost reținuți de angajații direcției Antidrog al INI în comun cu Direcția Generală Urmarire Penală și Procuratura Generală, transmite Democracy.MD.

 

Bărbații, de 30 și 44 de ani, originari din Criuleni, sunt suspectați de  comercializarea drogurilor în proporții deosebit de mari, de tip marijuana și amfetamină, pe teritoriul țării.

În urma investigațiilor efectuate pe parcursul  lunii mai, forțele de ordine au efectuat trei achiziții de control fiind procurate și scoase din circuitul ilicit aproximativ 3 grame de amfetamină. La 2 iunie curent,  în orașul Criuleni a fost reținut unul din membrii grupării criminale în momentul în care încerca să realizeze o cantitate de marijuană.

În cadrul percheziției corporale, au fost depistate și ridicate 2 pachete de marijuană, un permis de conducere eliberat de autoritatea din România cu semne de falsificare, telefoane mobile precum și mijloace bănești obținute în urma comercializării drogurilor.

Ulterior, au fost efectuate percheziții la domiciliile persoanelor implicate în schema criminală, iar ca rezultat au fost depistate și ridicate 13 pachete cu marijuană, mijloace bănești care au fost utilizați în cadrul achizițiilor de control, telefoane mobile, cartele SIM, alte instrumete utilizate la distribuitre și consumul drogurilor. În total au fost ridicate circa 100 de grame de marijuana și 3 grame de amfetamină.

În privința a unei persoane a fost eliberat mandat de arest, unul se cercetează în stare de libertate, iar în privința altuia se pregătesc materiale pentru a dispune anunțarea în căutare. 

În acest caz a fost inițiată o cauză penală, iar suspecții riscă  de la 7 la 15 de ani.

Comentarii: 0  
 
TAGURI