Ucraina este disponibilă să livreze Moldovei energie electrică la prețuri competitive, începând cu anul 2017
7 Iunie 2016 11:00
Începând cu anul 2017, Ucraina va fi disponibilă să livreze Moldovei energie electrică la prețuri competitive. Un anunț în acest sens a fost făcut în cadrul vizitei de lucru la Kiev a viceprim-ministrului Octavian Calmîc, ministru al Economiei.


Astfel,
Octavian Calmîc şi Alexandr Svetelic, viceministru al Energeticii şi Industriei Cărbunelui al Ucrainei, au subliniat interesul ambelor state de a activiza colaborarea bilaterală în domeniul energetic. La acest capitol, părţile s-au expus în favoarea dezvoltării proiectelor de infrastructură energetică şi interconectare la sistemul energetic european.

În cadrul întrevederii cu viceprim-ministrul Vladimir Kistion au fost discutate mai multe subiecte ce ţin de implementarea unor proiecte bilaterale în domeniul infrastructurii, cooperarea în sectorul energetic şi protecţia mediului ambiant.

Totodată, Octavian Calmîc și Alexandr Daniuliuc, ministrul Finanţelor al Ucrainei, co-preşedintele părţii ucrainene al Comisiei interguvernamentale moldo-ucrainene pentru cooperare economică, au discutat problemele actuale de pe agenda bilaterală, printre care reglementarea raporturilor de proprietate, demarcarea frontierei de stat, asigurarea funcţionării Centralei Hidro-Electrice Dnestrovsk.

În context, Octavian Calmîc a intervenit cu propunerea de organizare în timpul apropiat,  la Chişinău, a unei întrevederi a co-președinților în format extins, în cadrul căreia va fi stabilită agenda și data exactă a următoarei şedinţe ordinare a Comisiei.

De asemenea, a avut loc un schimb de opinii privind colaborarea cu Fondul Monetar Internaţional şi interacţiunea celor doua state în cadrul BERD.

Comentarii: 0  
 
TAGURI