ATAC terorist la Londra: 4 morți, printre care atacatorul și un polițist și cel puțin 20 de răniți
23 Martie 2017 14:00
Patru oameni au murit și cel puțin 20 au fost răniți într-un atacat terorist ce a avut loc astăzi în Londra. Autoritățile din Marea Britanie au anunțat că atacatorul a fost ucis după ce acesta a trecut cu mașina peste mai multe persoane pe podul Westminster, apoi a încercat să între în Parlament, aflat în apropiere. Printre răniți se află și doi români. Poliția britanică tratează evenimentul drept un incident terorist, până la descoperirea altor probe.

În jurul orei locale 14:40, un autoturism marca Hyunday, de culoare gri, a intrat în zona rezervată pietonilor de pe Podul Westminster și i-a lovit pe trecătorii care i-au ieșit în cale. 

Mașina a circulat pe trotuar până în apropierea uneia dintre intrările în sediul Parlamentului, unde s-a izbit de un gard.

Șoferul a coborât de la volan și s-a îndreptat în fugă spre intrarea în sediul Legislativului. Polițiștii care păzeau incinta l-au oprit, moment în care bărbatul l-a înjunghiat pe unul dintre oamenii legii. Martorii au declarat că atacatorul a fost împușcat în timp ce se pregătea să atace cu cuțitul încă un polițist, scrie Agerpres.

Legislativul și-a suspendat activitatea, iar parlamentarilor li s-a cerut să nu părăsească sediul. În clădire au fost detașați mai mulți polițiști înarmați.

Presa britanică notează că cele două incidente s-au petrecut aproape în același timp. Potrivit unor martori citați de Sky News, e posibil ca atacatorul din Parlament să fie șoferul care a rănit mai multe persoane pe podul Westminster.

Cel puțin 15 ambulanțe s-au deplasat în zona Podului Westminster, pentru a trata și prelua răniții.

Comentarii: 0  
 
TAGURI