O parte din pastilele ecstasy, care fiind din categoria drogurilor cu efect energizant, erau vândute în cluburile de noapte al capitalei, iar beneficiarii acestor droguri sunt tineri cu vârsta cuprinsă între 18-30 ani.
Totodată, au fost infiltrați agenți de investigații sub acoperire, fiind efectuate achiziții de control și procurate droguri de la suspecți. Astfel, au fost acumulate probe concludente în privința persoanelor.
În cadrul perchezițiilor efectuate au fost depistate și ridicate 443 de pastile ecstasy în valoare de circa 150.000 de lei. În cadrul audierilor suspecții și-au recunoscut vina și au contribuit activ la identificarea și documentarea persoanelor care au tangență la caz.
Trei dintre suspecți sunt reținuți pe un termen de 72 de ore, ceilalți sunt cercetați în stare de libertate.
Poliția reiterează că distribuirea drogurilor prevede răspundere penală, iar persoanele riscă privațiune de liberate de la 7 la 15 ani.