Limita emisiile de compuși organici volatile, discutat de experți internaționali
8 Februarie 2019 17:15
Cerințele stabilite de Directiva UE 94/63 și prevederile care urmează să fie transpuse în legislația națională, pentru a limita emisiile de compuși organici volatili, au fost discutate în cadrul unui atelier susținut de expertul internațional Richard Schlachta, angajat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) parte a proiectului „Dezvoltarea Capacităților pentru Alinierea la Obiectivele Climatice ale Uniunii Europene în Țările din Parteneriatul Estic”, transmite democracy.md.

Partea practică a atelierului a inclus o vizită de studiu la o bază petrolieră și o stație de alimentare cu carburanți din Chișinău. Aici, specialiștilor din domeniul protecției mediului și operatorilor,  le-a fost prezentată și comentată situația de pe teritoriul ambelor obiecte cu referință la cerințele tehnice care urmează a fi implementate în urma transpunerii Directivei UE 94/63. Iar una din aceste cerințe constă în instalarea unității de recuperare a vaporilor (VRU) la instalațiile de încărcare și descărcare a containerelor mobile la terminale și la instalațiile de depozitare. Operarea cu unitatea de recuperare a vaporilor va evita prezența vaporilor de benzină la niveluri joase – reducând astfel expunerea umană la substanțe nocive, precum și probabilitatea unor incendii în jurul rezervoarelor.

Este de menționat că, controlul COV este necesar, întrucât aceste emisii contribuie la formarea de oxidanți fotochimici, cum ar fi ozonul, care, în concentrație ridicată, pot dăuna sănătății umane, întrucât unele emisii COV din carburanți sunt clasificate drept toxice și cancerigene.

La finalul misiunii au fost identificați următorii pași care vor fi întreprinși de țara noastră pentru transpunerea directivei și prevederile necesare de a fi incluse în proiectul regulamentului care  va stabili specificațiile tehnice pentru terminale și stațiile de distribuție a carburanților în vederea limitării emisiilor de COV și protecția mediului înconjurător de emisii nocive.

Comentarii: 0  
 
TAGURI