Clinicile private vor putea prescrie medicamentele compensate
8 Martie 2019 10:00
Guvernul a aprobat un proiect de lege care prevede acordarea dreptului de a prescrie medicamente compensate și specialiștilor de profil, inclusiv din instituții medicale private. În prezent medicamentele compensate sunt prescrise doar de către medicii instituțiilor medicale publice, transmite IPN.

Proiectul de lege stabilește un model de contract care va fi semnat între instituțiile medicale private și Compania Națională de Asigurări în Medicină. Astfel, cetățenii vor putea beneficia de medicamente compensate, adresându-se medicilor de specialitate, precum ar fi neurologi, psihiatri, endocrinologi și pediatri din cadrul prestatorilor privați de asistență medicală.


Lista medicamentelor compensate cuprinde 148 de denumiri comune internaționale. Din 1 februarie curent, este asigurată eliberarea gratuită a câte 1-2 medicamente din fiecare denumire comună internațională din această listă.

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI