FOTO // Castelul Peleş este decorat ca de Crăciun în toiul primăverii. MOTIVUL
8 Martie 2019 11:00
Turiştii care ajung în aceste zile la Sinaia pentru a vizita Castelul Peleş vor avea surpriza să descopere aici un decor specific sărbătorilor de iarnă. Pe terasa castelului se află chiar şi un brad împodobit cu globuleţe şi funde roşii de mari dimensiuni, deşi luna cadourilor a trecut de mult, comunică Democracy.MD.

Motivul pentru care cel mai cunsocut castel din România se află astfel împodobit este cu totul altul decât indolenţa angajaţilor, aşa cum au crezut unii dintre turiştii care au ajuns la Sinaia în aceste zile.

Terasa castelului Peleş va deveni platou de filmare pentru a treia serie a filmului ”Un prinţ de Crăciun”, produs de Netflix.

”A Christmas Prince” a fost filmat integral în România, iar primele două serii sunt deja publice pe platforma online. Pentru a crea atmosfera romantică, producătorii au ales să filmeze scenele de exterior pe terasa Castelului Peleş din Sinaia. Acţiunea filmului se petrece, aşa cum sugerează şi titlul, în perioada sărbătorilor de iarnă, acesta fiind motivul pentru care Peleşul a fost împodobit ca de Crăciun, cu decoruri somptuoase, luxoase şi foarte scumpe.”

Filmările sunt programate să înceapă săptămâna viitoare. Din câte ştim noi, se va filma luni şi marţi, doar decoruri exterioare. Nu vor fi şi filmări în interiorul castelului, pentru asta fiind nevoie de aprobări suplimentare de la Ministerul Culturii.

Oricum castelul este foarte frumos decorat, noi nu am fi avut bani pentru astfel de decoraţiuni. Acum ne ceartă turiştii că am uitat bradul împodobit, dar motivul pentru care bradul este încă plin de globuri este altul, după cum vedeţi”, a declarat Dana Voitescu, purtătorul de cuvânt al Muzeului Peleş.

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI