În loc să-și pună în aplicare „filtrele de integritate” și să nu admită penali, șefii ACUM îi prezintă drept „victime ale regimului”
20 Martie 2019 15:15
3304 0 today.md
„Legile sunt pentru a fi respectate doar de proști”. De acest lucru vor să ne convingă liderii unor partide politice care se fac punte și luntre pentru a-și apăra membrii cu ”pufușor pe botișor”, obligați să dea socoteală pentru ilegalitățile comise. Doi activiști ai PPDA, Gheorghe Petic și Sergiu Cebotari, și-au aflat astăzi sentințele. Primul a fost condamnat la 3 ani și jumătate pentru viol, iar al doilea va face 8 ani de pușcărie pentru că a mințit zeci de oameni pe care i-a lăsat fără surse de existență, scrie Democracy.MD cu referire la today.md.

Paradoxal este, însă, că, în loc să-și pună în aplicare așa-numitele ”filtre de integritate” și să nu admită penali, șefii PPDA și PAS, care încă mai formează blocul ACUM, caută să îi prezinte ”victime ale regimului”.

Iar Petic și Cebotari au găsit paravanul perfect pentru a încerca să scape de pedeapsă. E o metodă veche, testată pe timpul mai multor guvernări și care a funcționat perfect de fiecare dată – îți faci mendrele, iar când simți că ești pe cale să înfunzi pușcăria – te declari mare luptător pentru democrație și aderi la vreun partid de opoziție. Și dacă pun autoritățile mâna pe tine, șefii partidului vor țipa ca din gură de șarpe despre justiție capturată, stat polițienesc, marțieni, etc.

Tactica a fost folosită mai ales în cazul Platformei DA, devenită ”cuiubușor de nebunii” pentru mulți indivizi certați cu legea, care se gândeau doar la propriul buzunar.

Partidul condus de Andrei Năstase a oferit ”umbrelă politică” pentru suficienți contrabandiști și escroci. Aceștia, fluturând flamura ”luptei cu corupția și contrabanda”, în fapt, eliminau concurența. Banal și eficient.

Este și cazul unui susținător al Platformei DA, Valeriu Cucu. Acesta a ajuns pe mâna poliției și procurorilor pentru contrabandă și evaziune fiscală. Individul cumpăra marfă din Odesa, diminua valoarea în vamă a bunurilor și vindea produsele, prejudiciind statul.

Pentru a nu fi ”strâmtorat în activitate” de alți afaceriști, Cucu, alături de mai mulți membri ai așa-numite gărzi populare a Platformei DA, au dat buzna într-un depozit de pe teritoriul Uzinii de Tractoare din Capitală.

Aceştia i-au pus cu mâinile la perete pe patron şi câțiva angajați ai depozitului, unde se afla în acel moment un microbuz plin cu margă din Odesa.

Un alt caz care se potrivește mănușă situației este cea a unui apropiat al secretarului general al PPDA, Chiril Moțpan. Este vorba despre Andrei Magalu, care aducea în țară diferite mărfuri din Turcia și China. În acte vamale, activistul Platformei DA indica, însă, că țara de origine a produselor este Polonia, în cazul țărilor UE, nefiind aplicate taxe și impozite pentru astfel de mărfuri. Curios este că Magalu nu a negat în fața poliției schema, dar a încercat să se victimizeze, insinuând că acțiunile oamenilor legii ar fi explicate prin apartenența sa politică, mai ales că este și unul din finanțatorii partidului condus de Andrei Năstase.

Simplu, dar eficient. Urmând logica celor din ACUM, legile trebuie să fie respectate de alții, iar bandiții lor sunt ”simple victime” cu drept de a viola și fura.

Comentarii: 0  
 
TAGURI