Popov, despre inițiativele privind aşa-zisa dezoligarhizare a statului: Este o abordare populistă
12 Aprilie 2019 14:20
3307 0 today.md
Pachetul de legi privind aşa-zisa dezoligarhizare a statului, propus de fracţiunile PAS şi PPDA este unul populist. Analistul politic Andrei Popov a exprimat această opinie în cadrul unei emisiuni la postul de televiziune TV 8, pe care o realizează împreună cu Igor Boţan, scrie Democracy.MD cu referire la today.md.

“Aceasta este o abordare populistă deoarece ACUM are 26 de mandate și nu poate pretinde la totul. În timpul campaniei cei din ACUM spuneau că aceste alegeri reprezintă lupta principală din istoria R. Moldova și că ACUM înseamnă acum, adică vor lua majoritatea, dar vedem că nu s-au prea îndeplinit prezicerile”, a declarat Popov.

Andrei Popov şi Igor Boţan mai cred că şi scenariul alegerilor anticipate este puţin probabil.

“Probabilitatea alegerilor anticipate este de 30%, iar pentru coaliția între PSRM și PD dau 70%”, a declarat Igor Boţan.

“Și eu cred că nu vom avea anticipate. Va fi votat speakerul PSRM cu voturile PD, apoi vor vota împreună Guvernul”, a precizat şi Andrei Popov.

Amintim că şi fostul președinte al Curții Constituționale (CC), Alexandru Tănase, declara că pachetul de legi privind „dezoligarhizarea” R. Moldova, propus de Blocul „ACUM”, ar fi o „fantasmagorie” și „fabulații emanate de persoane care nu au elementara experiență parlamentară și administrativă”.

“Cred că e vorba de o atitudine diletantă sau mai periculos – foarte populistă. Toată ideea cu „dezoligarhizarea”, acest așa-numit pachet de legi, nu putem să-i dăm o calificare legală, juridică. Nu poți să votezi așa ceva. Legile trebuie să se coreleze între ele. Există alte prevederi legale constituționale. Ce faci cu ele? Votezi pachetul de „dezoligarhizare”, dar ce facem cu celelalte norme? Sau anulezi Constituția, sau proclami a doua republică? Încolo se merge. În momentul când lansezi un mesaj public, atunci el trebuie să fie veritabil, realist. Tot ce am văzut eu acolo (în pachetul de legi propuse de „ACUM”) sunt câteva propuneri pe justiție care au sens, sunt bunicele”, a mai spus Tănase, în cadrul unei emisiuni televizate.

Comentarii: 0  
 
TAGURI