Țara în care violatorii vor fi castrați chimic, înainte să fie eliberați din închisoare
5 Iunie 2019 17:15
Parlamentarii din statul Alabama au aprobat o lege care prevede castrarea chimică a pedofililor, înainte ca aceștia să fie eliberați din închisoare. Actul normativ a fost propus de republicanul Steve Hurst. Pentru a intra în vigoare, trebuie să fie promulgată de guvernatorul Kay Ivey, scrie știrileprotv.ro.

În opinia parlamentarului, această pedeapsă este „potrivită” pentru cei care au abuzat copii.

„Agresorii marchează pe viață acești copii, iar pedeapsa trebuie să fie pe măsura infracțiunii”, a declarat Hurst.

Potrivit Daily Mail, această măsură ar urma să fie contestată de activiștii pentru drepturile omului, care ar putea invoca Amendamentul Opt din Constituție, ce interzice guvernului să impună „pedepse aspre și neobișnuite” cetățenilor americani.

„M-au sunat oameni în trecut, când am prezentat propunerea de act normativ, și m-au întrebat dacă nu mi se pare inumană. I-am întrebat ce este mai inuman decât să violezi un minor care nu se poate apăra sau fugi. Ei sunt nevoiți să treacă prin toate aceste lucruri. Asta este inuman”, a mai spus parlamentarul.

Comentarii: 0  
 
TAGURI