FOTO // Igor Dodon a declarat public că termenul-limită pentru formarea majorității parlamentare a fost 7 iunie
12 Iunie 2019 14:25
Faptul s-a produs în cadrul unei declarații publice, făcută de Dodon în data de 22 mai, comunică timpul.md.

„Menționez că astăzi m-am adresat la Curtea Constituțională pentru a avea claritate referitor la termenul limită de dizolvare a Parlamentului: trei luni după 9 martie – data aprobării rezultatelor alegerilor parlamentare de către Curtea Constituțională, sau după 21 martie – data ședinței de constituire a noului Parlament. Cel mai probabil, au rămas doar 2 săptămâni, pînă pe 7 iunie, și dacă în această perioadă deputații nu găsesc un consens și nu creează o majoritate parlamentară, atunci Președintele RM va fi nevoit să dizolve Parlamentul, iar deputații să-și asume consecințele în cadrul alegerilor anticipate”, spunea atunci Igor Dodon.

Amintim că vineri, 7 iunie, cu doar câteva ore înainte de termenul-limită, și lidera PAS Maia Sandu, declara într-un live pe o reţea de socializare, că a rămas foarte puţin timp legal pentru formarea unei majorități, conform deciziei Curții Constituționale. A doua zi însă, cu toţii au încălcat, conştient, prevederile Legii Supreme.

„Au mai rămas câteva ore, am văzut şi decizia Curţii Constituţionale. Noi trebuie să respectăm legea şi respectăm legea. Timp mai este, foarte puţin, dar mai este timp. Ţara mai poate fi salvată”, a spus lidera PAS, Maia Sandu.


Comentarii: 0  
 
TAGURI