Peste 600 de absolvenți ai USMF au depus jurământul lui Hippocrates
12 Iunie 2019 17:15
Peste 600 de absolvenți autohtoni ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemiţanu”, au depus astăzi jurământul lui Hippocrates, în cadrul unui eveniment festiv, organizat la Palatul Național „Nicolae Sulac”. Tinerii au jurat să stea de veghe la sănătatea pacienților, indiferent de naționalitate, confesiune, etnie, apartenență politică sau statut social, transmite IPN.

În cadrul ceremoniei, rectorul USMF, Ion Ababii, a declarat că depunerea jurământului marchează un început de cale pentru absolvenți. O cale cu mari responsabilități, dar și cu satisfacție generată de victoria asupra maladiilor.

Ion Ababii a menționat că diploma de licență, pe care o obțin absolvenții, le oferă dreptul de a participa la studii de rezidențiat sau de a se angaja în sistemul național de sănătate, conform cadrului ocupațional. Totodată, ei au posibilitatea de a-și continua studiile și peste hotare, pentru că diploma de studii integrate a USMF este recunoscută în majoritatea țărilor lumii. Rectorul spune că, după absolvire, tinerii mediciniști sunt așteptați în instituțiile medicale din toată țara, pentru a acorda asistență medicală și farmaceutică tuturor oamenilor.

Din cei 632 de absolvenți autohtoni, pentru sistemul național de sănătate au fost pregătiți 415 specialiști în medicină, 102 în stomatologie, 89 de farmaciști și 26 de specialiști în medicina preventivă.

Comentarii: 0  
 
TAGURI