Imigranţii ilegali în Marea Britanie şi cei care muncesc fără acte vor ajunge la închisoare
25 August 2015 11:49
Guvernul britanic a decis să ia noi măsuri împotriva imigranților ilegali, cei care vor fi găsiți muncind fără forme legale riscând pedepse cu închisoarea și confiscarea câștigurilor, transmite Reuters, citat de agerpres.ro.

„Oricine crede că Marea Britanie este ușor de înșelat ar trebui să nu aibă niciun dubiu, dacă te afli aici în mod ilegal, vom lua măsuri pentru a te împiedica să muncești, să închiriezi un apartament, să deschizi un cont la bancă sau să conduci o mașină', a declarat ministrul pentru imigrație, James Brokenshire.

Guvernul de la Londra a anunțat că, la revenirea din vacanță a parlamentarilor, în septembrie, va înainta un proiect legislativ prin care munca ilegală va fi considerată infracțiune, pedepsită cu închisoarea până la șase luni și amendă în cuantum nelimitat. De asemenea, câștigurile obținute din aceste activități vor fi confiscate.

Conform noilor măsuri, inculparea angajatorilor care folosesc cu bună știință mână de lucru ilegală se va face mai ușor, iar pedeapsa maximă prevăzută pentru aceste cazuri va crește de la doi la cinci ani.

Comentarii: 0  
 
TAGURI