Preşedintele Vladimir Putin s-ar putea întâlni săptămâna aceasta cu preşedintele turc Tayyip Erdogan pentru a discuta despre propunerea turcă de a găzdui discuţii între Rusia şi Occident pe tema Ucrainei, a declarat luni Kremlinul, potrivit Reuters. Atât Putin, cât şi Erdogan sunt aşteptaţi să viziteze Kazahstanul în această săptămână.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat reporterilor că Rusia nu a primit niciun semnal cu privire la perspectiva unor negocieri cu Occidentul în Turcia, dar nu a exclus ca preşedintele Vladimir Putin să discute acest lucru cu Erdogan. Atât Putin, cât şi Erdogan sunt aşteptaţi să viziteze Kazahstanul în această săptămână, informează News.ro.
Tensiunile dintre Occident şi Rusia în legătură cu invazia de şapte luni a Ucrainei continuă să crească, Moscova lansând luni atacuri cu rachete pe teritoriul Ucrainei ca răspuns la o explozie din weekend care a avariat grav un pod construit de Rusia spre Crimeea.
Turcia, care are relaţii strânse atât cu Moscova, cât şi cu Kievul, a fost văzută ca un potenţial mediator în conflict, iar în iulie a ajutat la medierea unui acord pentru exportul de cereale ucrainene blocate în porturile de la Marea Neagră.Erdogan l-a îndemnat pe Putin să reducă tensiunile şi în septembrie a cerut Moscovei să acorde o nouă şansă negocierilor de pace.
Casa Albă a declarat duminică că ambele părţi trebuie să găsească o modalitate de a negocia un sfârşit al războiului.
sursa: stiripesurse.ro