Peste 90% din suburbiile din mun. Chișinău sunt aprovizionate cu apă potabilă, într-o formă sau alta

0

Peste 90% din suburbiile din municipiul Chișinău sunt aprovizionate cu apă potabilă, într-o formă sau alta. La același procentaj este și gradul de mulțumire a locuitorilor a acestor suburbii. Cel puțin asta arată un sondaj realizat de către un grup de inițiativă în cadrul Programului Buget Civil.

Cercetarea arată că doar în unele localități rezidenții întâlnesc dificultăți în aprovizionarea cu apă. Printre acestea fiind 3% Vadul lui Vodă și Vatra, 4% Grătiești, 8% Ghidighici și 13% Trușeni. Situație foarte rea este în localitatea Condrița, unde 44% spun că nu au așa serviciu oferit de către Apă Canal.

Cât ține de accesul la canalizare, aici situația devine mai problematică. Dacă în peste 60% din suburbii această problemă persistă în 10% din cazuri, în altele accesul la canalizarea publică este constant. În localitățile precum Budești, Grătiești, Sîngera, Ghidighici, Condrița, Trușeni și Băcioi – procentajul trece peste 10% ajungând la 50-60 la sută.

În concluzie, Primăriile locale trebuie să inițieze proiecte care să dezvolte aceste probleme, se arată în studiu.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1800 de persoane din cele 18 suburbii ale municipiului Chișinău. În fiecare comună sau oraș, numărul de chestionați a fost stabilit în funcție de cifra alegătorilor care au participat la cel mai recent scrutin.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata